Belépés
velemenyezd: Peste 100 000 de noi absolvenți de la eliminarea examenului de limbă străină încoace
vederea obținerii diplomei.
În urma acestei măsuri, până acum au fost eliberate peste 100 000 de diplome, dintre care 81 000 au și fost preluate, deja, de titulari. Documentele pot fi transmise și prin poștă, s-a mai specificat.
În comunicat este citat Tamás Schanda, secretar de stat în cadrul Ministerului Inovării și Tehnologiei, care a subliniat că se dorește ca tineri
2020-08-03 10:51:20
velemenyezd: Conducătorii auto străini pot cumpăra vignetă pentru Ungaria și de la punctul de trecere a frontierei de la Năd
efectuarea unei plăți necorespunzătoare (de exemplu, pentru o altă categorie de vehicule sau pentru o perioadă greșită), amenzi care sunt aplicate de poliția ungară în baza datelor care le sunt transmise de către NÚSZ.
Potrivit comunicatului, în 2019, în apropierea punctului de trecere a frontierei de la Csanádpalota-Nădlac II, sistemul de camere de supraveghere care verifică
2020-06-08 18:23:03
velemenyezd: Trianon 100 - Gruparea naționalistă Asociația Calea Neamului va sărbători centenarul la Sfântu Gheorghe
Mihai Tîrnoveanu a prezentat această strategie miercuri, atât primăriei, cât și reprezentanților jandarmeriei și poliției care fac parte din comisia de autorizare. Strategia a fost apoi transmisă Direcției de Sănătate Publică al județului Covasna pentru avizare, după care se va decide autorizarea evenimentului.
"Să tratăm această manifestare cu același calm, cu aceeași sigur
2020-06-03 16:33:00
velemenyezd: Trianon 100 - Vor bate clopotele bisericilor istorice maghiare din Transilvania
dragoste și cooperare creativă, ferm înrădăcinat în credință", a scris arhiepiscopul.
László Böcskei, episcopul romano-catolic al Diecezei de Oradea Mare, în mesajul său de luni, transmis cu ocazia Centenarului, a îndemnat enoriașii să-și amintească de evenimentele care au pus la încercare poporul și istoria diecezei, și să tragă după-amiază clopotele și să se roage pentru ca
2020-06-02 21:12:47
velemenyezd: Cimitirul militar din Valea Uzului - Un grup de aproximativ 100 de naționaliști români au sărbătorit în cimitir
s-a încheiat cu depuneri de coroane și cu o agapă. La monumentul ridicat anul trecut în cimitir, a depus o coroană și comandantul Poliției din Dărmănești.
Primarul Constantin Toma a transmis în discursul său și pe pagina sa de socializare că a revenit printre valori respectul pentru eroi ca semn al renașterii națiunii române.
În cuvântarea sa, Mihai Târnoveanu și-a amint
2020-05-28 19:22:22
velemenyezd: Consiliul Național Secuiesc consideră că a primit încă o jumătate de an pentru colectarea de semnături

În comunicatul transmis agenției ungare de presă MTI, CNS a reacționat la propunerea de miercuri a Comisiei Europene, potrivit căreia termenul-limită pentru colectarea semnăturilor ar urma să fie prelungit cu o jumătate de an pentru toate inițiativele cetățenești europene în desfășurare. Părțile interesate au solicitat prelungirea termenului, întrucât restricțiile de circulaț
2020-05-20 18:08:12
velemenyezd: Pelerinajul de la Șumuleu - Organizatorii cheamă la un pelerinaj în inimi
franciscană de la Șumuleu. Slujba va fi celebrată de Gergely Kovács, arhiepiscopul înscăunat în februarie anul acesta al Arhidiecezei de la Alba Iulia, tot el va prezenta și omilia. Slujba va fi transmisă în direct pe pagina de internet și pe pagina de Facebook a bisericii franciscane, precum și de Televiziunea Duna și de Radio Maria din Transilvania. Pentru această ocazie va fi r
2020-05-19 09:31:14
velemenyezd: Filmul unui regizor maghiar din România, în selecția unui festival din Canada
destrămate, realizat în coproducție maghiaro-croato-engleză, în cadrul programului incubator al Institutului Național de Film (NFI) din Ungaria, scrie în comunicatul pe care institutul l-a transmis, miercuri, agenției ungare de presă MTI.
"Trei tați deținuți le scriu copiilor aflați la distanță. Bineînțeles, poveștile nu devin realitate. Și totuși, prind viață în mod miraculo
2020-05-06 13:32:17
velemenyezd: Coronavirus - Vatican: Congresul Euharistic Internațional va fi amânat
anului 2023.Vaticanul, inclusiv bazilica și Piața Sfântul Petru, a fost închis în data de 11 martie. De atunci, Papa Francisc celebrează slujbe și ține audiențe fără credincioși, prin transmisii online. În privința relansării parțiale a funcționării Vaticanului, decizia va fi luată de statul papal în funcție de hotărârile guvernului italian privind relaxarea treptată a măsurilor d
2020-04-23 16:02:25
velemenyezd: Coronavirus - Szijjártó: Ungaria donează Macedoniei de Nord echipamente de protecție
eșuat mulți ani la rând, acum în sfârșit s-a reușit (.), în opinia noastră ar fi trebuit să se întâmple mult mai devreme".Ministrul ungar al Afacerilor Externe și al Comer
2020-04-06 14:21:45
velemenyezd: Coronavirus - Szijjártó: Ungaria propune Uniunii Europene reguli mai simple în vederea sprijinirii investițiilo

Peter Szijjártó a transmis că a discutat joi dimineață despre acest aspect cu Johannes Hahn, comisar european pentru buget și resurse umane. Acesta a adăugat că normele Uniunii Europene privind subvențiile de stat acordate pentru investiții sunt extrem de stricte.
Ungaria solicită Uniunii Europene să lase națiunile și statele membre să poată să-și încurajeze libere inves
2020-04-02 15:32:11
velemenyezd: Coronavirus - Patru noi decese în Ungaria, 525 de persoane infectate
victimelor din Ungaria a ajuns la 20, dar a crescut și numărul persoanelor vindecate, la 40.
Autoritățile au adăugat că Ungaria se află în faza îmbolnăvirilor în grup, când infecția este transmise intracomunitar, prin contact personal. Virusul poate fi prezent oriunde și în oricine, în Ungaria. Numărul persoanelor purtătoare este mult mai mare decât cel al persoanelor infecta
2020-04-01 08:51:14
Oldal: 
Keresés


Üzenetek
Asociația Calea Neamului, Sfântu Gheorghe, Valea Uzului, Consiliul Național Secuiesc, Congresul Euharistic Internațional, Uniunii Europene, Tamás Schanda, Ministerului Inovării, Csanádpalota-Nădlac II, Mihai Tîrnoveanu, Sănătate Publică, László Böcskei, Oradea Mare, Primarul Constantin Toma, Mihai Târnoveanu, Comisiei Europene, Gergely Kovács, Alba Iulia, Televiziunea Duna, Radio Maria, Institutului Național, Piața Sfântul Petru, Papa Francisc, Afacerilor Externe, Peter Szijjártó, Johannes Hahn,
TVN.HU, Képtár, Blogok, Videótár, Szótár, API, Online Póker, Fecsegj, Tudjátok?, Online Szerencsekerék,
© 2002-2016 TVN.HU Kft.