Belépés
velemenyezd: Zoltán Györke a câștigat pentru a doua oară, în instanță, funcția de subprefect al județului Cluj
Cluj. Funcționarul public de rang înalt a fost eliminat din funcție, în februarie 2019, de către guvernul de stânga.
Zoltán Györke, care are și un doctorat în administrație publică, a ocupat în 2008, prin concurs, funcția de subprefect al județului Cluj, o funcție teoretic neutră politic, pe care a ocupat-o până în 2009. Apoi a fost transferat în funcția publică de inspector
2020-07-16 17:33:11
velemenyezd: Trianon 100 - Blogul Bibliotecii Naționale "Széchényi" din Budapesta prezintă o serie de monumente distruse
în gândirea publică, cât și în artele frumoase. Spre exemplu, Fadrusz a fost solicitat aproape în același timp să o modeleze pe regina Maria Tereza, dar și pe regele Matia Corvin, care a ocupat Viena. Cetățenii monarhiei au fost loiali față de împăratul austriac încoronat cu Sfânta Coroană a Ungariei, dar, în același timp, în inimile lor trăia Kossuth, cel care nu a fost dispus la
2020-05-04 17:32:25
velemenyezd: Viktor Orbán: în persoana lui Helmut Kohl vedem întruchiparea prieteniei germano-maghiare

Helmut Kohl s-a născut la 3 aprilie 1930 și a ocupat funcția de cancelar în perioada 1982-1998.
"La trei ani după dispariția lui încă păstrez memoria vie a întâlnirilor pe care am avut onoarea să le am prima dată la Berlin, apoi în locuința dumneavoastră din Ludwigshafen. Cu modestia de rigoare, îmi permit să-l consider modelul meu, nu numai ca făuritor al unității europ
2020-04-03 13:51:55
velemenyezd: Coronavirus - Județul Harghita a înregistrat primul caz de infecție
miercuri.
De joi, a fost reluată în România raportarea oficială a infecțiilor, defalcată pe județe, raportare care, din data de 21 martie, a fost suspendată. Cu toate acestea, presa s-a ocupat intens de faptul că, timp de cinci zile județul Harghita era singurul județ din țară în care nu s-a înregistrat nicio infecție de la apariția epidemiei.
Într-o declarație acordată
2020-04-02 19:22:29
velemenyezd: Fostul primar al orașului spune că la Odorheiu Secuiesc, relațiile dintre maghiari s-au deteriorat
încălzire, alimentare cu apă, iar mai târziu cu încă o companie pentru gestionarea deșeurilor, care ulterior a ajuns în proprietatea statului maghiar.
Jenő Szász, care între 2003 și 2012 a ocupat funcția de președinte al Partidului Civic Maghiar (PCM), a afirmat și că beneficiarul acestor cooperări profesionale, apoi și politice, care, în final a adus și relații de orașe înfr
2020-03-04 10:21:43
velemenyezd: Róbert Ráduly și Attila Korodi vor concura în prealegerile de la Miercurea-Ciuc
preluate de portalul Maszol.ro. Róbert Ráduly, care dorește să intre în cursă pentru un al cincilea mandat de primar, are în persoana lui Attila Korodi un contracandidat puternic, care a ocupat de mai multe ori fotoliul de ministru al mediului și care este liderul deputaților UDMR. Ráduly a salutat competiția care se întrevede și a declarat că este pregătit să intre în concurs.
2020-01-22 16:41:40
velemenyezd: Imigrația ilegală - În Ungaria, numărul migranților ilegali s-a dublat anul trecut
sunt sprijinite cu drone și elicoptere.
Din 2015, soldații contribuie la protejarea frontierelor în județele Bács-Kiskun și Csongrád, a mai subliniat acesta. Forțele suplimentare au ocupat bazele duminică.
László Garas a mai explicat că numărul actual al efectivelor va fi menținut cât timp acest lucru va fi necesar, iar dacă este nevoie, va și crește numărul soldaților c
2020-01-06 15:41:28
velemenyezd: Ministrul ungar de externe: Ungaria este în mod clar unul dintre câștigătorii noii ere economice mondiale
succesul Ungariei în noua eră a industriei auto mondiale.
Este pentru prima dată în istoria economiei maghiare când, după cinci ani, în ceea ce privește investițiile, primul loc nu este ocupat de Germania, ci de Coreea de Sud. În urma investițiilor din acest an, companiile sud-coreene constituie cea mai mare comunitate de investitori, astfel că în 2019, Coreea de Sud este țar
2019-12-28 16:25:40
velemenyezd: Valentin Bretfelean va sprijini munca premierului în domeniul administrației locale
gunoi care urăște străinii, ci un bun patriot, ale cărui servicii sunt nelipsite pentru un prim-ministru "liberal", scrie în editorialul din "Székely Hírmondó".
Valentin Bretfelean a ocupat, până la finalul anului 2017, funcția de director al poliției locale din Târgu-Mureș, subordonată consiliului local.
În 2012, polițiștii locali din subordinea lui au condus la sediu ș
2019-12-27 17:22:19
velemenyezd: Szijjártó: grupul V4 așteaptă de la noua Comisie Europeană să accelereze procesul de lărgirea a UE
niciun capitol nou în procesul de lărgire, ce
2019-12-02 15:12:07
velemenyezd: Ministrul ungar de externe: Consiliul Afaceri Externe a aprobat propunerea privind componența noii Comisii Euro
guvernului ungar să ocupe portofoliul comisarului pentru extindere.
"Prin această decizie, acum este sigur faptul că una dintre cele mai importante poziții ale noii Comisii Europene va fi ocupată de comisarul ungar, deoarece politica de extindere a Uniunii Europene este una dintre cele mai importante politici ale UE și unul dintre cele mai importante domenii în ce privește vi
2019-11-25 12:41:57
velemenyezd: Tribunalul București l-a achitat pe fostul secretar de stat al ministerului agriculturii, Péter Tamás Nagy, acu
mii euro de la conducerea complexului expozițional Romexpo pentru atribuirea dreptului de organizare a târgului de agricultură Indagra, organizat în toamna anului 2014.Péter Tamás Nagy a ocupat un post de secretar de stat în ministerul agriculturii al guvernului Ponta în perioada martie-decembrie 2014. A demisionat din funcția ocupată în urma ieșirii UDMR de la guvernare, în decem
2019-11-19 11:21:17
Oldal: 
Keresés


Üzenetek
Zoltán Györke, Blogul Bibliotecii Naționale, Viktor Orbán, Helmut Kohl, Județul Harghita, Odorheiu Secuiesc, Róbert Ráduly, Attila Korodi, Valentin Bretfelean, Comisie Europeană, Consiliul Afaceri Externe, Comisii Euro, Tribunalul București, Péter Tamás Nagy, Maria Tereza, Matia Corvin, Sfânta Coroană, Jenő Szász, Partidului Civic Maghiar, László Garas, Székely Hírmondó, Comisii Europene, Uniunii Europene, câștigat pentru, doua oară, înregistrat primul,
TVN.HU, Képtár, Blogok, Videótár, Szótár, API, Online Póker, Fecsegj, Tudjátok?, Online Szerencsekerék,
© 2002-2016 TVN.HU Kft.