Belépés
velemenyezd: Ministerul Culturii din Slovacia a desființat departamentul pentru cultura minorităților, scrie un ziar maghiar
care ar trebui să o aibă emisiunile minoritare în presa publică, și asta în ciuda faptului că au fost luate și măsuri legale.
În legătură cu cele întâmplate, László Sólymos, președintele partidului comun Most-Híd, a declarat, pentru bumm.sk, că prin acest pas, guvernul a arătat ce rol nesemnificativ joacă pentru el culturile minoritare, totodată "a dovedit, încă o dată, că s
2020-08-03 19:03:50
velemenyezd: Maghiarii duc în instanță și în fața Avocatului Poporului cazul violențelor de la cimitirul militar din Valea U

Luni, Serviciul de Asistență Juridică în Domeniul Minorităților "Mikó Imre" din cadrul UDMR a anunțat, printr-un comunicat de presă, iar István Csomortányi, președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), printr-o conferință de presă, că a fost contestată decizia parchetului prin care s-a dispus încetarea anchetei și achitarea persoanelor care au săvârșit acț
2020-08-03 14:32:38
velemenyezd: La Gheorgheni a fost așezată piatra de temelie a unui centru pugilistic ce va fi construit cu sprijinul statulu

La eveniment a participat și István Bajkai, președintele Federației Ungare de Box, care a și luat cuvântul. La sfârșitul manifestării, el a declarat presei publice ungare: clădirea va fi mai mult decât un centru sportiv, ea va servi în mod indirect rămânerea maghiarilor din Transilvania pe pământul lor natal.
Bajkai a afirmat că obiectivul său este extinderea campionatul
2020-08-01 15:12:27
velemenyezd: Parlamentar Fidesz: România nu îndeplinește criteriile statului de drept

Vicepreședintele comisiei legislative din cadrul Parlamentului Ungariei a spus: cei doi tineri au fost condamnați nevinovați, în baza unor dovezi inventate, ridicole, într-o manieră similară cu cea a proceselor înscenate din anii '50, într-un mod "caracteristic celor mai întunecate dictaturi". Acest caz confirmă faptul că în România, statul de drept este grav încălcat, întruc
2020-07-31 18:23:15
velemenyezd: Sâmbătă se va inaugura Mini-parcul Transilvania, în Băile Seiche din Ținutul Secuiesc
clădiri și complexe din Transilvania de Nord, dar se lucrează și la partea cu miniaturile monumentelor din Transilvania de Sud din Mini-parcul Transilvania.
Szabolcs Fazakas, președintele Asociației Culturale "Visus", cunoscut datorită proiectului "Legendele Ținutului Secuiesc" (Székelyföldi Legendárium), a declarat agenției ungare de presă MTI că vor putea fi admirate clădir
2020-07-30 19:32:31
velemenyezd: Anul acesta, în Ungaria este așteptată o producție medie de legume
legume. În proporția de 90%, producția de ardei, roșii și castraveți are loc în sere, motiv pentru care aceste tipuri de legume sunt afectate mai puțin de condițiile meteo, a declarat președintele FruitVeB, pentru agenția ungară de presă MTI.
Ferenc Ledó a explicat că, dintre culturile mai importante, care sunt pregătite special pentru a fi prelucrate, recolta de mazăre s-a î
2020-07-29 18:16:23
velemenyezd: Autoritățile locale din Ungaria se implică în sprijinirea inițiativei cetățenești europene privind regiunile na
le va solicita să ia legătura cu așezările și județele cu care sunt înfrățite, pentru a-i ruga pe aceștia să își ofere sprijinul în colectarea de semnături, a declarat László Őri, președintele Consiliului Județean Baranya, pentru cotidian. Potrivit președintelui CJ, care a avut ideea unei asemenea cooperări, acest lucru ar putea oferi un impuls mare campaniei internaționale a iniț
2020-07-29 09:51:21
velemenyezd: Summit-ul UE - Președintele parlamentului ungar: legislativul ungar este deschis dialogului
putea oferi o oportunitate excelentă de dialog între cele două parlamente și compensarea vizitei amânate la Haga a deputaților din Ungaria, din cauza epidemiei de coronavirus.
Președintele Parlamentului ungar solicită omologului său olandez cooperare pentru a ajuta statele membre ale UE cele mai afectate de epidemia de coronavirus. "Sper că, în actuala situație dificilă, pute
2020-07-20 17:52:47
velemenyezd: Guvernul Ungariei dorește ca orașele mai mari să fie accesibile cel puțin cu aeronave mici
care sunt investițiile și proiectele transfrontaliere în domeniul transporturilor care ar putea fi implementate în următorii ani, a adăugat secretarul de stat.
Károly Szita, președintele Asociației Municipiilor din Ungaria a vorbit despre faptul că, în ultimele trei luni, marile orașe maghiare au primit un ajutor uriaș din partea guvernului în domeniul dezvoltării și stimulă
2020-07-17 15:52:08
velemenyezd: Coronavirus - Politician ungar: Ungaria va putea contribui la fondul de redresare al UE cu condiția ca procedur
nu poate fi condiționată de criterii politice. "Aici intră și condiția ca statele membre să nu fie șantajate cu noțiunea de stat de drept folosită ca ciomag politic" - a spus vice-președintele partidului, adăugând că tot din acest motiv ar trebui încheiată și procedura conform articolului 7 împotriva Ungariei, condiție inclusă de asemenea în hotărârea adoptată de parlamentul ungar
2020-07-16 18:03:14
velemenyezd: Prefectul județului Bacău obligat să pună la dispoziție toate documentele legate de Cimitirul militar din Valea

Rezumatul sentinței a fost publicat pe portalul instanțelor din România. Procesul a fost inițiat de Csaba Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, în calitate de persoană fizică, după ce prefectul județului Bacău i-a respins solicitarea de acces la informațiile de interes public legate de cimitir.
Politicianul UDMR a declarat pentru agenția ungară de presă MT
2020-07-14 19:53:06
velemenyezd: Szijjártó: Lidl construiește un nou centru logistic în Ungaria
investiție mare în Ungaria.
Péter Szijjártó a pus în evidență și faptul că firma investitoare va crea 400 de locuri de muncă noi datorită acestui centru logistic.
Jenő Grósz, președintele direcțiunii Lidl Ungaria a precizat că societatea va construi al patrulea centru logistic din Ungaria în comuna Ecser din județul Pest. Obiectivul cu o suprafață de 62 000 mp, mult mai
2020-07-14 12:22:33
Oldal: 
Keresés


Üzenetek
Ministerul Culturii, Avocatului Poporului, Valea, Parlamentar Fidesz, Mini-parcul Transilvania, Băile Seiche, Summit-ul UE, Guvernul Ungariei, László Sólymos, Asistență Juridică, Domeniul Minorităților, Mikó Imre, István Csomortányi, Partidului Popular Maghiar, István Bajkai, Federației Ungare, Parlamentului Ungariei, Szabolcs Fazakas, Asociației Culturale, Székelyföldi Legendárium, Ferenc Ledó, László Őri, Consiliului Județean Baranya, Președintele Parlamentului, Károly Szita, Asociației Municipiilor,
TVN.HU, Képtár, Blogok, Videótár, Szótár, API, Online Póker, Fecsegj, Tudjátok?, Online Szerencsekerék,
© 2002-2016 TVN.HU Kft.