Belépés
velemenyezd: Primarul oraşului Hajdúszoboszló: oraşul balnear îşi deschide porţile
localitate, precum şi instituţii artistice, iar din această mobilizare, în decursul a 60 de zile, a rezultat peste 300 de programe atractive culturale sau turistice ce vor avea loc în oraşul balnear în sezonul estival.
Prima manifestare va fi intitulată "Creaţii în piaţă, sau atelier în spaţiu" şi se va desfăşura la intrarea principală a staţiunii balneare, unde turiştii vor
2020-06-25 14:31:54
velemenyezd: Biserica ortodoxă construieşte o biserică în oraşul maghiar Hévíz
biserici aparţinând Eparhiei Ortodoxe din Ungaria, precum şi pentru construirea uneia noi. Aceasta din urma este una planificată demult pentru a fi ridicată la Hévíz, întrucât în acest oraş balnear din Ungaria şi în împrejurimile sale trăiesc foarte mulţi vorbitori de limbă rusă, de religie ortodoxă, în plus în zonă soseşte şi un număr foarte mare de turişti ruşi şi ucraineni, iar
2019-12-27 14:02:10
velemenyezd: Semjén: Budapesta şi Belgrad au largi posibilităţi de colaborare în domeniul turismului

Oficialul ungar a subliniat că vizita sa în Novi Sad este un bun prilej de a discuta cu membrii Guvernului Serbiei despre două colaborări concrete, una în domeniul turismului balnear, cealaltă în domeniul turismului legat de vânătoare, pescuit şi cel ecologic.
Zsolt Semjén a promovat şi Expoziţia Mondială "Uniţi cu natura", găzduită de Ungaria în 2021, la care Serbia va
2019-10-03 14:58:41
velemenyezd: Oroszlánfóka vonaglott át a zebrán egy brazil város főútján

A fél tonnás, három méter hosszú állat valahogy betévedt az óceán pereméről Balneario Camboriu tengerparti üdülővárosba. A forgalmat vagy húsz percig feltartotta, amíg rendőrök és tűzoltók locsolgatták, hogy teste ne hevüljön túl. A gigászi fóka városnézése összesen másfél órás volt, utána visszatért az óceánba - adta hírül a The Daily Telegraph című brit lap.
2013-03-20 10:31:54
sayuri: szeretettel
Rentz Mátyás
Az apokrif legenda visszavág
(novella)

A kötelező szál befűzése előtt átnézem a vékonyka anyagot. Minden rendben, amit estvélig építettem, nem omlott le az reggelig. Most Unterarnolsdorf almanachjából választottam. Exportra is dolgozom. Jobb szeretem a billentyűparancsokat a
2012-05-04 20:54:28
nagyuska: Hermann H
Sinclairs Notizbuch
1925 Kurgast. Aufzeichnungen von einer Badener Kur. - A fürdővendég (fordította: Horváth Géza)
1927 Die Nürnberger Reise - A nürnbergi utazás (Psychologia Balnearia, avagy egy badeni fürdővendég glosszái címmel magánkiadásban is megjelent) (fordította Horváth Géza)
1929 Der Zyklon und andere Erzählungen
1930 Diesseits (gyűjtemény)
1931
2011-10-18 11:41:21
sarkany52: Baineario_Piriapolis.pps
2009-09-13 02:09:02
Oldal: 
Keresés


Üzenetek
Hermann, Eparhiei Ortodoxe, Novi Sad, Guvernului Serbiei, Zsolt Semjén, Expoziţia Mondială, Balneario Camboriu, Daily Telegraph, Rentz Mátyás, Most Unterarnolsdorf, Sinclairs Notizbuch, Badener Kur, Horváth Géza, Nürnberger Reise, Psychologia Balnearia, brazil város, rezultat peste, staţiunii balneare, óceán pereméről, forgalmat vagy, gigászi fóka, apokrif legenda, kötelező szál, vékonyka anyagot, nürnbergi utazás, badeni fürdővendég,
TVN.HU, Képtár, Blogok, Videótár, Szótár, API, Online Póker, Fecsegj, Tudjátok?, Online Szerencsekerék,
© 2002-2016 TVN.HU Kft.